Aberatii cromatice

Orasul.ro. Excursie Foto: Metrou

2010-03-23T17:02:00.039+02:00

"Metrou 1996, '97, '98, '99 si asa mai departe...
Atentie se-nchid usile
Urmeaza statia Eroii Revolutiei
Cu peronul pe partea dreapta."

"Bucureşti 1975, undeva pe Splai în apropiere de Cotroceni. Un ţăran venit din Moldova spărgea strada pentru un viitor şantier. Un băiat de Bucureşti îl întreabă: “Băi, nea Ioane, ce faci dumneata acolo?”, “Scot chetrele astea, nu vezi?”, “Lasă chetrele, spune-mi ce lucrare se execută, ce va fi în final?”, “Metrău!”, “Bine, şi ce e ăla Metrou?”, “Metrău, dracu ştie!?”, conchide nea Ion."

O noua postare datorata lui Andrei Barsan si http://www.orasul.ro/. Prin intermediul lor am reusit sa ajung sa pozez intr-un loc unde, in mod normal, fotografiatul este interzis: metroul bucurestean.
Primul om care s-a ocupat de studii privind metroul a fost Dimitrie Leonida, prin anii '30. Inaugurarea avea sa vina abia in noiembrie 1979, o noua ctitorie a Epocii de Aur (lucrarile incepusera la 20 septembrie 1975). Existau 6 statii: Semanatoarea, Grozavesti, Eroilor, Izvor, Piata Unirii si Timpuri Noi.
In prezent, Metroul bucurestean are 66.95 km de cale dubla, 4 magistrale si 49 de statii. Din nefericire, se pare ca ii bate gandul sa se apuce de metrou si in Drumul Taberei, si zau ca nu e necesar, traficul e destul de nenorocit si asa, fara interventia lor, si pe cuvant ca verdeata existenta nu e prea multa.
Revenind la excursia noastra, ea s-a desfasurat pe traseul P-ta Unirii 1 - Titan, Titan - Nicolae Grigorescu, Nicolae Grigorescu - Anghel Saligny si retur, Nicolae Grigorescu - Dristor 1, Dristor 2 - Piata Victoriei 2, tot acest traseu pe durata a 2 ore, 2 ore jumatate, insotiti de un reprezentant Metrorex, pentru protectia anti badeangarzi zelosi.
La ora 9.00 (+15 min) ne-am strans toti cei 10, din totalul de 11 vajnici exploratori subterani, la Dispeceratul de la Unirii 1, si pe rame inainte, da-i bataie.
Inceputul se prezenta sub auspicii favorabile, o colega fotografa draguta (nu era cu noi) imi zambea de pe un perete si ma indemna sa zambesc si eu la ea in timp ce imi facea o poza. Ne-am pozat reciproc, n-am facut schimb de adrese de mail si numere de telefon si am plecat mai departe care cum putea (din pacate, ea cred ca mai e si azi agatata pe acel perete):

Intre timp soseste metroul la peronul celalalt, fuga, fuga la imbarcare... Atentie se inchid usile! Urmeaza statia Titan cu peronul central:

Vine metroul... A trecut metroul:

La naiba, pe asta l-am scapat.. Nu-i de mirare, la ce viteza are... Oricum era prea monocrom, vedeti voi mai incolo metrou adevarat:

E voila, curcubeul aromelor IVA:

Hmmm... Cat naiba o fi ceasul? 10.02 sau 3.48?

Asa imi trebuie, daca ma uit dupa ceasuri, l-am pierdut si pe asta...

Introduceti cartela (sa fie valabila si cu banda magnetica in dreapta, da?)

Start running ca se aude metroul

Dar nu treceti de usa

Ca ajungeti aici

Si apoi veti ajunge sa folositi poarta asta

Contrar afisajului, nu suntem pe Marte, si nici la Paris, ci in Bucuresti, Pamant, aproape de iesirea spre A2:

Si statia care poarta numele domnului Teclu (tin sa multumesc pe aceasta cale conducerii Metrorex, care m-a ajutat sa imi umplu o lacuna a culturii mele generale prin denumirea in acest fel a statiei respective):

Un loc pe scaun? Nu, multumesc. Calatoresc in picioare...

Cateva poze cu pozografii in actiune...
Flori Jianu pozand...

'Ai de poza mea.... Ce s-a ales de ea...

Fotografiem tot, nu ne scapa nimic, eu tin fata, tu acopera spatele...

Urca-te, Urca-te, Urcaaa-teeeeee!!!

O perspectiva a Pietei Victoria, lipsita de imaginea sinistra a Guvernului

Cateva exercitii de expunere prelungita:

Aceasta a fost excursia la metrou, dar ziua nu avea sa se opreasca aici, a urmat si un bonus, o excursie la URAC, dar despre ea intr-un episod viitor.
Enjoy!

Orasul.ro. Excursie foto: Obor - Aviatorilor

2010-03-10T09:27:00.024+02:00

Ave din nou,
In weekendul ce a trecut am iesit la o noua tura de pozareala cu cei de la orasul.ro. Traseul a fost Stefan cel mare - Lizeanu - Maica Domnului - Floreasca - Statia de metrou Aviatorilor. O zona cu puternice contraste mai ales intre Lizeanu - Maica Domnului si Floreasca.
A fost o vreme caineasca, cu ninsoaare si frig si vant, de ziceai ca se pregateste sa vina Craciunul, nu Pastele. Apropo de asta, aveti cumva o harta a drumului spre Pol sa i-o dam cumetrei Iarna, ca am senzatia ca s-a ratacit pe la noi si eu unul nu as vrea sa il vad pe Iepurasul de Paste cum ingheata de frig, ca sigur angajatorii lui au omis sa ii ia si echipament de iarna in conditiile pseudo crizei actuale.
Intalnirea a fost in fata magazinului Bucur Obor, unde, spre marea mea surprindere, erau deja in asteptare un numar enorm de pasionati de foto avand in vedere conditiile meteo. Mai jos vedeti cam ce turna de sus, ca sa va faceti o idee:

Intre timp aparuse si pretenul Mihai, pe care am reusit sa il conving sa participe la aceasta excursie, si da-i bataie spre Fane Babanu' cu gasca.

Fane (voi s-ar putea sa il stiti sub denumirea de Stefan cel Mare), sfios, cum il prezinta si istoria nu a vrut sa ne tina prea mult cu el si ne-a facut un vant la dreapta spre Masina cu Paine (probabil ii era ca ne e foame, si nu se insela omul prea tare). Inainte sa dispara din orizontul nostru vizual, ne-a facut cadou o imagine a sa in ajunul bataliei, cotropit de fulgii de nea, de masini si de outdoor-uri:

Pe Masina de Paine si pe strazile adiacente ne-a intampinat un peisaj demn de "Dupa blocurile gri stam noi, majoritatea, sunt mai inalte la sosea sa nu se vada foamea, sa nu se vada baietii care-i prostesc pe prosti" (atentie versuri explicite daca dati click pe link):

(Remarcati va rog termopanele, va rog. Adicatelea, mizerie, mizerie, dar sa fie cu prestanta, ce cascheta lu' nea Puiu)

La 2 pasi de Stefan cel Mare, in spatele blocurilor gri am descoperit o ruina, de care stiam de ceva timp, cu care insa nu ma intalnisem niciodata pana acum. Ruina respectiva este monument istoric, prima moara cu aburi din Bucuresti, un complex ce isi are inceputurile la 1853. Cu o suprafata initiala de 5,41 hectare, redusa apoi la 4,7 hectare, zona prezinta un interes deosebit pentru nenorocitii care nu stiu cum sa mai fure si sa calce pe cadavre pentru a baga niste copeici in buzunare... In concluzie, desi monument istoric, a fost lasata in paragina si prada jafului si distrugerii. Pentru ca nu o pot darama pe fata din cauza statutului de monument, se fac a nu vedea jaful care se face aici si slabirea structurii de rezistenta. Au incercat si cu focul in 2008, dar batranica se tine bine si refuza sa se dea batuta in fata lichelelor. Desi se gasesc bani pentru tot felul de rahaturi, desi platim km de autostrada la preturi cu care in Occident s-ar construi 10 km de autostrada, desi dam o gramada de bani pentru peticirea drumurilor, peticire care rezista pana la prima ploaie, si apoi dam iarasi bani pentru "mentenanta" lor, pentru acest monument istoric, unic, nu se gasesc bani sa fie refacut si pazit. Daca ar fi dupa mine, as pune paza militara acolo, care sa impuste pe loc orice trecator. Sa va stea in gat si sa va luati caramizi pentru cavou de aici, ma!

Scuzati iesirea in decor dar m-a luat nitel valul, mai ales cand imi aduc aminte cum se distrug monumentele istorice din tara asta, sau chiar tara cu totul cand e rost de bani (vezi cazul Rosia Montana).
Gata... Happy thoughts... Serenity now

O poza de arhiva si cu Mihai. Misu, tine bine de poza asta, sa ai ce arata la copii peste ani, cand Moara va ramane o simpla amintire:

Am iesit nevatamati din incinta Morii si am continuat slalomul printre gropi, mocirla, zapada, masini si trecatori grabiti, spre Maica Domnului. Aici, acelasi peisaj extraordinar cu "vile" si cu baietasi de dupa blocuri si creatiile lor:

Am continuat plimarea la pas pe Ghica Tei unde ne-a iesit in cale "misterioasa grabita cu umbrela de ploaie" (ma rog, de ninsoare, dar arata la fel)

Pasii ne-au putat apoi spre Parcul Circului, pe unde nu mai intrasem de ani buni. Si acesta a ajuns sa fie dominat de un bloc turn care depaseste cam toate cladirile din zona (cum o fi luat aprobarile) si care era sa sece lacul din Circ (nu stiu daca a fost rezolvata problema, apa mai era deocamdata)

Cate o fi vazut batranul din imagine? El insa nu dispera si ne face senin semnul lui Churchill. "V" de la Victorie.

Am identificat si un cuplu de prieteni buni, dar care au tinut sa fie pozati separat, pentru a nu da nastere la banuieli (se pare ca familiile nu sunt de acord cu legatura lor, dar asta ramane secretul nostru, va rog): El, un superb exemplar masculin blond (fetelor e luat)

si Ea, o superba roscata curtata de toti menestrelii din zona respectiva (am auzit ca si celebrul Adita Simionescu ar avea casa pe acolo si o curteaza)

Plimbarea a continuat cu o oprire la celebrul lant de mancaruri rapide cu M-ul galben, unde ne-am hodinit si incalzit nitel si apoi Mihai cu mine si cu un alt Mihai ne-am despartit de grup, luand la pas compozitorii din zona respectiva si sfarsind excursia in fosta groapa de zarzavagii din Bucuresti actualmente o groapa plina de zarzavaturi
Cam asta ar fi iesirea de sambata. Multumiri lui Andrei Barsan pentru prilejurile oferite si asteptam si urmatoarele excursii.
Pana data viitoare, Enjoy it!

Eu si Facebookul

2010-02-17T14:19:00.027+02:00

Hello dupa o lunga perioada de inactivitate pe aici.

Am lipsit de pe blog, insa am mai facut pe ici pe colo cate o fotografie, si am inceput sa folosesc mai desc FB-ul, intr-un "proiect" de o poza pe zi (nu neaparat facuta in ziua respectiva),. M-am gandit sa le aduc si aici impreuna cu comentariul de pe site si sa continui in paralel si acolo si aici (sa vedem daca ma va si tine).

Asadar si prin urmare......

09.01.2010

Din ciclul o poza pe zi, astazi va prezentam o panorama a lacului din Zell am See

11.01.2010
Din ciclul o poza pe zi, astazi... Burano (neprelucrata:))

12.01.2010
Din ciclul o poza pe zi... Ferrarri wannabe la Fundatica

13.01.2010
Din ciclul o poza pe zi, astazi... Batranul (caine) si muntele (adaptare dupa nuvela omonima a ilustrului scriitor Hrnest Eemingway)

14.01.2010

Din ciclul o poza pe zi, astazi editia Adevarul la mare cautare. Ia Adevarul neamule, la numai 10 bani bucata, bun si ieftin, ia Adevarul!

15.01.2010
Din ciclul o poza pe zi... Astazi, in spiritul optimismului... Thumbs up

16.01.2010
Din ciclul o poza pe zi... Astazi va prezentam.... Mimul

17.01.2010

Din ciclul o poza pe zi, astazi va prezentam Taina botezului

24.01.2010
Din ciclul o poza pe zi, astazi o dedicatie sportului rege. Va fi sau nu hent?:)

25.01.2010

Din ciclul o poza pe zi, astazi Turnul Palarie

30.01.2010
Din ciclul o poza pe zi... astazi va prezentam Raza de Lumina. Exista o raza de speranta si in cel mai negru intuneric.

01.02.2010
Din ciclul o poza pe zi... astazi Puntea Suspinelor... Oare ce va fi la capatul celalalt? Se pare ca se vede o luminita... Sa speram ca va fi mai vine decat pe malul de pe care tocmai am plecat.

02.02.2010

Din ciclul o poza pe zi... astazi Vorbeste Marea, dar nu o mai asculta nici Catalin Crisan.

03.02.2010

Din ciclul o poza pe zi... Astazi un lucru care pe mine ma sustine de multe ori, desi este atat de mic. Thank You, Stevie Boy.

04.02.2010

Din ciclul o poza pe zi... Astazi va prezentam tichia de margaritar care lipsea nebunului... (sunt asa de fericit ca mi-am gasit-o :D)

05.02.2010
Din ciclul o poza pe zi... Astazi va prezentam un bebe mic, mic si infofolit.

07.02.2010

Din ciclul o poza pe zi... Astazi va prezentam ceva care sa va aminteasca de vara si caldura si soare...

08.02.2010
Din ciclul o poza pe zi... Astazi, deoarece iarna se incapataneaza sa stea pe la noi, inca un memento frumos al verii... Enjoy :)

09.02.2010
Din ciclul o poza pe zi... Astazi un peisaj incercat mai in stil Dave Hill. Enjoy!

10.02.2010
Din ciclul o poza pe zi... Astazi... Michelle :)

11.02.2010

Din ciclul o poza pe zi... Astazi ne intoarcem la Venentia, aproape de a acosta pe insula Murano... Enjoy

12.02.2010
Din ciclul o poza pe zi... Astazi, Paris, Mon Amour. Tunelul acela unde s-a terminat o poveste frumoasa pe un 31 august.

15.02.2010

Din ciclul o poza pe zi... Astazi va prezentam in spiritul Balentinei de ieri, o pereche... de scoici

16.02.2010
Din ciclul o poza pe zi... Astazi, tot in spiritul Ballantine's: un cuplu de indragostiti din Venetia (da, stiu ca era Verona, dar incepe tot cu V si e tot din Italia) se luara si isi abandonara temporar afacerea ca sa se iubeasca. Ghereta de piatra si afacere infloritoare le dorim.

Enjoy!

Weekend prelungit la Padina

2009-09-06T19:46:00.024+03:00

Back…

Sfarsitul asta de saptamana a adus, la initiativa unui inimos organizator (multumim Matei), o excursie in afara Bucurestiului, undeva prin muntii Bucegi, zona Padina (cam 160 de km de condus).

Zona este superba, aerul curat, oamenii primitori si mancarea.... Mancarea este extraordinara. Drumul pana acolo, din Moroeni, este forestier, un pic rupt, dar se poate trece, daca se merge cu atentie.

Am ajuns pe seara si nu am putut admira cum se cuvine lacul Bolboci si Cheile Tatarului. Am mancat bine si cu pofta multumita aerului curat si apoi relaxare ca ziua urmatoare aveam program greu.

Ziua 2 se anunta cu un pic de urcus la Turnul Seciului, o vizita la Pestera Ialomitei si apoi un pic de cocot pe un perete de stanca, care cica era perete de incepatori... Hmmmm... Asa o fi fost. Dar daca ala era perete de incepatori, atunci peretele pentru cei de la cresa unde era sa urcam si noi pe el? Dar nu ne-am dat batuti si am reusit sa il cucerim (cu un pic de ajutor de specialitate, bineinteles).

Cateva poze din ziua 1:

La intrarea in padure, o pancarda un pic cam confuzanta, ca sa zic asa...

Apa pura de izvor, fara rugina sau clor

Turnul Seciului (traseul cred ca se numea Victor Maciuca)

O vedere de sus, din Turnul Seciului

Urmata de o alta din aceeasi locatie

Intrarea in Manastirea Pestera

Si intrarea in pestera... Liliacul fetele, puneti gluga ca va intra in par :)

In interior era extrem de multa umezeala si racoare si lumina de acolo, sau mai bine zis lipsa ei, nu permitea prea multe poze. Ce a iesit, mai jos

Si dupa cum ziceam mai sus, dupa pestera a urmat catararea pe perete. De jos parea foarte usor, la fel si de sus... E, de pe perete mi-am dat seama ca viata de Spider Man nu e chiar asa de usoara cum pare in filme, dar intr-un final glorios am reusit sa nu ne facem de ras.

Intre timp soarele dadea semne ca s-ar cam plictisit de noi si incerca sa ne sugereze sa mai lasam in pace peretele ala si sa ne indreptam inapoi spre cabana... Si cum nu se face sa nu asculti tocmai de el, am strans corzile si directia cabana.

Ziua urmatoare se anunta cu un traseu de la Padina cu telecabina pana la Doamnele in varsta (nu as vrea sa fiu acuzat ca sunt nepoliticos, spunandu-le Babe) si de acolo perpedes apostollorum (cei care au manifestat aceasta vocatie) spre Varful Omu, de unde urma coborarea pe Valea Ialomitei spre locul pornirii in aventura, baza telecabinei.

Cateva instantanee de pe parcurs, mai jos.

Am profitat si de top modelele care ne insoteau pentru sedinte foto (din pacate lumina era foarte tare)

Toate bune si frumoase, doar ca la un moment dat pe cer au aparut niste semne care ne-au facut sa uitam si de foto shoot, si de oboseala, si cam de toate, in afara de un singur gand, sa ajungem jos pe picioarele noastre, nu antrenandu-ne pentru rafting.

Am reusit sa ajungem la cabana inaintea vijeliei si fix cand ultimul om punea piciorul in cabana, afara se pornea potopul... Perfect timing. Cam in 10-15 minute se albise totul pe jos de la grindina (din pacate nu prea am mai apucat sa fac poze, ocupat fiind cu covrigul si pedalele din fata mea)

Astazi, in ultima zi, am mai facut o portie de off road pe ploaie pana la Scropoasa, o alta zona superba si neatinsa de manelisti si mizerie, insa e recomandat fie sa aveti un 4X4, fie un MTB, fie picioare bune ca sa ajungeti acolo.

Paris V

2009-08-29T13:21:00.026+03:00

Pauză mare de tot... Scuze pentru ea, sper să mă ţin de treabă de acum înainte.
Voi continua cu dinastia Parisului, sperând să ajung şi la multele, foarte multele poze care mă aşteaptă răbdătoare pe hard.
Donque, vorba francezului, ziua a 4-a de alergătură prin oraş ne-a condus paşii la Domul Invalizilor pentru început. Metroul era în reparaţii şi nu ajungea până acolo, aşa că a trebuit să luam metroul până unde mergea, să coborâm şi să mergem pe urmele unor labuţe amplasate pe asfalt până la linia de autobuz Castor. Acolo, m-am apucat să întreb de măreţul Dom, pe unde s-o afla el. Problema e că francezii nu îl ştiu de Dom, ci de L'hopital des invalides. Aşa că mi-a luat ceva timp să mă lămuresc unde e, timp pierdut de pomană, pentru că era destul de aproape, vizibil cu ochiul liber chiar, doar că trebuia să te şi uiţi în direcţia lui.

La prima vedere, Domul ne-a întâmpinat războinic

El a fost construit la 1870, din ordinul lui Ludovic al XIV-lea, şi menirea sa era de a trata răniţii din războaiele europene.
Domul gazduieşte si rămăşiţele micuţului geniu corsican, cel care a făcut din Franţa un mare imperiu: Napoleon I Bonaparte.

Tot aici se poate vizita şi Muzeul Armelor, cel mai mare muzeu militar din lume.
În acest ton, faceţi cunoştinţă cu Le Nassilard, un micuţ obuzier de campanie de 15 cm, născut în 1845 la Strasbourg. Micuţul nostru are 1,71 m, o greutate de 583 kg si trage cu niste obuze de 7,7 kg. Adorabil, nu-i aşa?

Comentează cineva?

Celebrele taxiuri pariziene, rechiziţionate în timpul celui de-al doilea Război Mondial pentru transportul trupelor.

Ca să ajung la Herr Komandat pe unde?

Mormantul micuţului corsican

De la Dom, am trecut Sena spre Luvru, unde ar fi fost de stat cateva zile pentru a putea admira în voie tot ce se află acolo.

La Mona Lisa

Un tavan încărcat

I can't hear you

Şi în încheiere, seara din piramidă

La revedere, pe curînd (sper)

Proprietate privata

2009-05-24T23:45:00.003+03:00

Paris IV

2009-04-27T23:51:00.025+03:00

Ziua 3 a excursiei a inceput intr-o atmosfera vesela, la catacombele Parisului. Catacombele sunt vechile cariere de la Tombe-Issoire, exploatate inca din Evul Mediu (istoria lor incepe undeva in anul 60 B.C., si isi are originile in niste tuneluri sapate de romani, tot cu scop de cariere). In anul 1785 au fost transformate pentru a deveni un osuar care sa primeasca ramasitele celor ingropati in vechiul cimitir al Inocentilor, cimitir care gazduia locul de veci al multor parizieni de secole.

Zidurile catacombelor sunt acoperite de graffiti care dateaza din secolul XVIII incoace. Ca sa ajungeti la ele, trebuie mai intai sa stati la o coada extrem de mare (cam 2h era in ziua in care le-am vizitat) si apoi sa va pregatiti sufleteste :). Vizita incepe cu cateva sute de trepte de coborat si cu cateva avertismente pentru cei care sufera de inima sau de plamani (aerul e destul de rarerifat jos, nu cine stie ce, dar totusi...). Tunelurile sunt marcate cu o linie neagra pe sus, de nesters, care servea drept fir al Ariadnei in acest adevarat labirint (se spune ca pe aici se intalneau conspiratorii si in secolele XVIII, XIX si in secolul XX, in timpul celui de-al doilea razboi mondial – desi acestia din urma erau cunoscuti indeobste sub numele de Miscarea de Rezistenta). O alta utilizare, mai placuta a lor era de a gazdui petreceri (Bamboo, eat your heart out). Charles X avea acest obicei inainte de Revolutia Franceza. In zilele noastre cica s-ar fi reluat acest obicei, insa eu nu am vazut pe nimeni dansand pe acolo cat am vizitat (cred ca daca ar fi sa danseze cineva, ar fi aia mici si rai din Blade ).
Deasupra portii de intrare in Catacombe, aducand aminte de Infernul lui Dante, se poate citi epigraful poetului/abate Jacques Delille: “Opreste-te! Aici este Imperiul mortii”. Nu a exagerat, credeti-ma.

Pana la intrarea in catacombe mai erau pe ici pe colo cateva sculpturi, unele care mi-au amintit de Helm’s Deep

Dorothy, follow the black brick line (oricum, ceva imi zice ca nu mai eram in Kansas).
Tot urmand linia neagra, ajungem la avertismentul de care pomeneam mai devreme. So here goes...
Dupa cum ziceam, nu a mintit (avertisment celor mai slabi de inima, urmeaza imagini mai socante)
Din fericire, dupa o lunga preumblare prin imperiul lui Hades (Cerberul nu era la poarta cand am intrat), am vazut si iesirea din infern (insa mai aveam de urcat vreo 300 de trepte pentru a da de aer).
Urmatoarea oprire pe ordinea de zi... Ia sa vedem daca ghiciti.... Drums Drums.... Ei bine, da, Cimitirul Pere Lachaise. Peachy, isn’t it? Numele necropelei (din gr. nekropolis "cetatea mortilor") provine de la confesorul lui Ludovic IV, Père François de la Chaise.
Pere Lachaise este cel mai mare cimitir din orasul Paris (nu luam in considerare suburbiile), el se intinde pe vreo 48 de hectare. Ai nevoie de o harta pentru a te orienta prin el, si nici cu aia nu esti sigur de rezultate. Cimitirul a fost infiintat de Napoleon in 1804 si la momentul deschiderii sale, era considerat ca fiind prea departe de centru, ergo a avut parte de putini chiriasi. Pentru a atrage locatari, cei care se ocupau de marketingul cimitirului au ales sa faca 2 transferuri de marca in anul de gratie 1804: La Fontaine (il stiti, e ala cu Boul si Vitelul si alte scrieri actuale) si Moliere (asta din urma a jucat in echipa celor cu teatrul, a scris cateva piese mititele si el). E, auzind parizienii de una ca asta, au inceput si ei incet, incet sa locuiasca alaturi de vedete, si uite asa a inceput sa creasca numarul de chiriasi ai cimitirului. Astazi, numarul celor ingropati acolo se ridica la peste 300.000 plus cei incinerati care se odihnesc in Columbarium.
Aici sunt ingropati si 2 romani celebri: George Enescu, Elvira Popescu.
Alti chiriasi celebri ai acestui stabiliment sunt: Joseph-Ignace Guillotin (daca nu stiti cine e, va garantez eu ca multi nobili au regretat nasterea acestui om in timpul Revolutiei Franceze – hint: incercati sa asociati numele lui de familie cu o celebra metoda de executie), Simone Signoret, Yves Montand, Gilbert Becaud, Edith Piaf, Oscar Wilde, Apollinaire, Balzac, Sarah Bernhardt, Maria Callas (ma rog, urna in care a fost cenusa ei), Champollion, Chopin, Delacroix, Modigliani, Jean Moulin, Murat, Ney, Proust si multi multi altii.
Scopul vizitei mele acolo era bine stabilit. Doream de foarte mult timp sa vad un anume mormant. Cam de pe la mijlocul anilor ’90 am aceasta dorinta. Voiam sa vad mormantul lui, al lui Jim.
Am ajuns la cimitir la 6 fara un sfert, la 6 inchidea. Am trecut val vartej de porti si am inceput sa ma plimb de nebun prin cimitir. Bineinteles ca intrasem prin poarta cea mai departata de mormantul lui Jim si nu aveam nici harta. Pe drum ne-am intalnit cu un cuplu de americani care nu au stiut sa ne zica unde e mormantul, dar au fost destul de generosi sa ne doneze harta lor. Bon, aveam harta acum, dar pentru a o citi, aveam nevoie si de un punct de reper pe care l-am gasit cu greu. Dupa ce, in sfarsit reusisem sa imi dau seama incotro trebuie sa o iau, incep sa apara pazinicii care sa ne dea afara, ca era ora inchiderii. Si uite asa, fratilor, a inceput vestitul joc, te-am zarit printre morminte, in care noi ne pitulam pe dupa cavouri sa scapam de umbra vigilenta a paznicilor. Si continuam apoi in pas alergator ruta catre Jimbo. Bai fratilor, e mare cimitirul asta, dar mare rau de tot, si nu va inchipuiti ca are numai neste alei micute ca ale noastre, noooo neica, are niste alei principale, pe unde pot trece linistite 2 tiruri unul pe langa altul. Revenind la alergarea noastra printre morminte, din cand in cand, mai salutam vreo celebritate cunoscuta, ne mai opream, ca nu coincidea harta cu locul unde eram, ma rog, din astea. Cand in final, am decis sa iesim dintre cavouri, ca simteam ca suntem pe aproape, nenorocire, o masina de patrulare, cu patrula in ea, ne bungheste. Eu trag adanc aer in piept, imi fac planul de bataie, si ma pregateam de negocieri pe viata si pe moarte. Ei opresc langa si ne intreaba ce-i cu noi pe acolo, ca mai e nitel si tre sa iasa chiriasii la plimbare si poate ii deranjam. Eu: pai sa vedeti, cautam si noi mormantul lui Jim, stim ca e pe aproape, bla, bla... Ma asteptam sa ma dea in suturi afara (deh, obisnuit cu cimpanzeii de pe la noi). Astia foarte amabili, da, e aproape, haideti cu noi sa vi-l aratam, dar va rugam nu stati mult, ca e ora de inchidere si nu am vrea sa va prinda chiriasii pe aici. Eu: wow, that was easy, pe ce planeta sunt? Ne-au condus baietii pana la mormant, care era la 2 aruncaturi de bat (dar niste aruncaturi mai dosnice asa, nu la strada) si ne-au lasat in plata noastra, increzatori ca vom respecta rugamintea lor (ceea ce am si facut). Daca eram in Romanica, poate petreceam si o noapte in arest pentru cutezanta. I-am facut cateva poze, am stat nitel pe acolo, am remarcat ca avea flori si lumanari aprinse si apoi am plecat spre iesire.

Sper ca intelegeti de ce nu am alte fotografii din cimitir, dar promit ca ma revansez la o viitoare vizita in Paris.
Urmatoarea oprire, dupa atatea oseminte si morminte: Catedrala Sacre Coeur din boemul Montmartre.
Dealul Montmartre pe care este construita bazilica, a fost din cele mai vechi timpuri un loc sacru, un loc in care s-au rugat druizii, galii, romanii.
Bazilica a inceput sa fie construita la 16 iunie 1875, sub indrumarea arhitectului francez Paul Abadie. Stilul este romano-bizantin si a fost finalizata in 1914. Punctul sau de constructie este cel mai inalt din tot Parisul, si de pe treptele sale se poate admira o priveliste minunata.
Ca sa ajungi la ea, trebuie sa treci prin boemia de prin Montmartre, si la un moment dat, o zaresti, timida, printre casele inalte si apropiate.
Pe masura ce te apropii, lasa timiditatea la o parte si devine din ce in ce mai impunatoare.
Dupa o vizita prin bazilica, la iesire ne astepta cel mai frumos moment din toata aceasta vizita la Paris: pe treptele din fata, o multime de oameni urmareau un concert ad-hoc al unor tineri francezi, care cu un microfon, o boxa, diverse instrumente, vocile lor si miscarile de dans au facut sa treaca vreo 2 ore ca si cum nu ar fi fost nimic. Efectiv, nu am simtit cum a trecut timpul, stand pe acele trepte, ascultand muzica si privind Parisul. C’etait magnifique!
Dupa atata cantat, Heineken sa traiasca :).
Chiar si dupa Heineken, cantatul asta mai usuca gatul, asa ca schimbam garda.
La final, cheta.... Ca sa aiba si artistii din ce trai. Super tari acesti oameni, nu aveau nici o treaba, tot timpul cu zambetul pe buze si ii faceau si pe cei din jurul lor sa rada. E in top 5-ul celor mai frumoase momente.
Dupa ce am coborat din Montmartre, ne-a atras atentia o moara unde intrarea era cateva sute de euro, asa ca am pozat-o pe afara si am expus-o si pe aici sa o fac de rusine. Mi se pare cunoscuta dar nu as putea zice de unde.
Mi-am amintit, e un local de ii zice “Moara Rosie” si cica e un Cabernet...aaaa, pardon, am citit de pe eticheta din fata mea, cabaret, construit in 1889 in Montmartre, in celebrul district Place Pigalle (un fel de Cartier Rosu din Paris, dar mai celebru decat ala din Amsterdam). Aici a luat nastere can-can-ul (dansul, nu fituica de pe la noi), si tot aici au cantat de-a lungul timpului Ella Fitzgerald, Liza Minelli, Elton John, Frank Sinatra, Edith Piaf si multi altii. Daca aveti timp si bani, merita sa mergeti sa stati la coada pentru a vedea spectacolulAici se incheie si ziua 3. Ne revedem curand. Ceau.

La aniversară

2009-04-13T22:05:00.007+03:00

Şi a trecut un an prin noi, a fost şi soare, au fost şi ploi, ce-i important este că aţi fost cu mine... Da, trecu un an de când mă învârt prin spaţiul acesta al blogosferei şi vreau să vă mulţumesc celor care v-aţi rupt din timp să treceţi pe aici, să reveniţi şi să lăsaţi şi nişte păreri.
Sper să faceţi acest lucru şi pe viitor, şi sper să reuşesc să vă dau din ce în ce mai multe motive pentru a face acest lucru.
În continuare vă las în compania imaginilor...

Atenţie... Motor...

...and action

I wanna fly like an eagle

And lights out...

Ne revedem curând... Ceau

Târgul cu tâlc

2009-04-12T23:06:00.011+03:00

Hallou everybody şi la toată lumea.
Ieri am fost la târgul cu tâlc, un târg de obecte artizanale (cercei, rochiţe, broşe ş.a.m.d.). Cea care m-a informat de acest târg şi a fost şi ea pe acolo cu aparatul a fost colega mea într-ale fotografiei (curând vom merita acest nume amândoi): Pringelina. Roadele muncii ei, le puteţi admira la ea pe blog, iar pe ea o puteţi admira în 2 dintre pozele de mai jos (vă las pe voi să ghiciţi în care). Târgul era destul de ok, atmosfera frumoasă, un pic cam cald însă, şi în preţul biletului (10 RON) intrau şi ceai cu prăjiturele (foarte bune, de altfel).
Mai jos câteva poze de la târg, nu foarte multe şi nu cu obectele de pe acolo.

În încheiere, un apus de soare, fără soare, dar cu nişte culori vii.

La final, un călduros La mulţi ani celor ce poartă nume de floare şi o săptamână minunată. Ceau!

Excursie foto Muzeul Aviatiei

2009-04-10T00:14:00.030+03:00

Intrerupem nitel seria Paris, sa mai variem pentru a nu aparea plictiseala si monotonia si ne vom juca cu jucarii de oameni mari…
Avioane, elicoptere si ceva pe langa adicatelea.
Sambata, 04.04, am fost in prima mea excursie cu cei de la orasul.ro. Ii stiam de ceva timp de pe un forum, dar nu imi adunasem suficiente resurse pentru a merge cu ei intr-una dintre excursiile de pana acum.
Punctul de pornire: statia de metrou Pipera si de acolo pe traseul Bd Dimitrie Pompeiu, Muzeul Aviatiei, Parcul Herastrau, Fantana Miorita, Gara Baneasa, Vila Minovici, Piata Presei Libere (aici vad ca tot traseul nu ocupa 2 randuri intregi, dar daca le-as zice picioarelor mele acest lucru cred ca m-ar lua singure la suturi in fund).

Ca pentru orice lucru romanesc, inceputul trebuia sa aiba o temelie solida, asa ca trecuram nitel pe la Vera, unde era cam plin, asa ca a trebuit sa consumam la botul calului.

Dorele, o bere bre?

Ahse... Hac, scuzati va rog de acum greselile ortografice si eventualul tremur al obiectivului, dar va dati seama ca daca sunt OOF fotografiile asta se datoreaza doar sucului de hamei, nu nepriceperii subsemnatului.
Revenind la oile noastre (apropos, salutari la mititica ciobanasului catindat la europene)... Muzeul a fost infiintat in anul 1990, ceea ce ma face sa ma intreb de ce asa tarziu, pentru ca aviatia a fost un domeniu in care am fost tot timpul la inaltime (si la propriu si la figurat) inca de la inceputuri cu Vuia si cu Coanda.
Adresa din scripte a muzeului este: Bucureşti, str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2, iar intrarea “din fata” arata cam asa:

Am spus "din fata" pentru ca noi am intrat prin spate (deh, aveam pile), pe o poarta din Dimitrie Pompeiu, direct in actiune, intre choptere, avioane, camioane dispuse pe un mare camp.

Urmeaza o serie cu choptere si avioane pentru care am gasit mai greut informatii , asa ca scuzati eventualele greseli si daca le observati, dati cu corectatul aici, nu ma supar.

Cele 3 de mai jos infatiseaza aspecte dintr-un elicopter MI8, un elicopter de transport mediu, dar care se poate folosi si pentru a killari oameni, datorita armamentului din dotare. E fabricat... ce surpriza... de fratiorii rusi si a intrat in productie in 1962, fiind produs in continuare si in zilele noastre. Este in folosinta a peste 50 de tari. Are un echipaj de 3 persoane si o capacitate de 24 de pasageri sau 12 targi si un loc pentru un asistent medical.

Urmeaza un supersonic, un avion de lupta din dotarea armatei romane (cine ghiceste ca e de productie sovietica, are un premiu), celebrul MiG (Mikoyan-Gurevich) 21 F13. A fost produs intre 1959 si 1985 in toate variantele sale (F13, PFM, 21 bis, 21-93). Astazi se pare ca mai avem doar 48 de LanceR-uri functionale, care vor fi retrase in 2012, cand vom trece pe antichitatile si ciurucurile de care nu mai au nevoie americanii.

Next... MiG 29 Sniper, care imi face impresia de a fi top of the line in dotarea noastra (nu stiu daca e adevarat), un avion care cred ca a fost inspirat de F-urile parsivului popor american, judecand dupa cele 2 reactoare asemanatoare. A “vazut actiune” incepand din 1983 si mai vede si in zilele noastre. Sniper-ul este o incercare de upgrade a MiG 29 facuta pentru noi de catre israelieni incepand cu 2000. Programul a fost oprit in 2003, datorita costurilor mari de intretinere, guvernul luand decizia sa investeasca in programul MiG 21 LanceR.

Ca sa ajunga la elicoptere sau avioane, pilotii si soldatii aveau nevoie mijloace de transport, pe care le puteti zari mai jos. Nu stiu ce model este, insa sunt convins ca a vazut si zile mult mai bune.

Trecem la choptere din nou, si mi se umfla pieptul de mandrie patriotica sa va prezint un elicopter de productie romaneasca: IAR 316B Allouette III. A fost produs la Brasov (apropo, stiti ceva, mai exista fabrica, mai face ceva?) intre 1971 si 1987 si este un elicopter de antrenament, dar a suferit si modificari pentru a putea suporta armament pe el. Are un echipaj de doua persoane si poate duce 5 pasageri.

Un alt exponat de productie romaneasca este “Vulturul” (IAR 93), un avion subsonic de vanatoare, suport si atac la sol. A fost un proiect comun romano-iugoslav, avioanele noastre fiind construite la Craiova. Se intentiona sa inlocuiasca MiG 15 si MiG 17 in calitate de avion de vanatoare si bombardier. A fost produs in 88 de exemplare intre 1975 si 1992. Avea 2 variante: cu 1 scaun si cu 2 si ambele prototipuri au fost pierdute in timpul unor zboruri de test. In total au fost pierdute 9 din cele 88 de exemplare. Nu am o statistica acum, dar pun pariu ca au picat mai multe MiG-uri ale armatei noastre, de-a lungul timpului.

Cu numarul 1120 pe tricou urmeaza tot un MiG 21 de care am vorbit mai sus, de data aceasta un MiG 21 U-400.

Daca doriti un zbor pe deasupra Arcului de Triumf si aveti 200 de lei, va invitam sa luati un loc intr-un avion al companiei L.A.R.E.S (Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat). Singura dificultate va fi sa ii gasiti, cred. Poate incercati la urmasii lor de astazi, T.A. ROM.

Traim decenii de impliniri marete, traim decenii de lupta si cuvant...

Un bord de IAR 823, un avion de antrenament civil si militar, produs la noi in anii ’70.

Cu el se incheie periplul prin Muzeul Aviatiei si urmeaza cel pana la Casa Presei Libere, cu cateva instantanee surprinse pe drum, pe care nu le voi tulbura cu vorbe.

Va recomand cu caldura, cand va permite si timpul, un tur pe la Muzeul Aviatiei, aveti cate ceva de vazut.
Pana data viitoare... Zile minunate.

Paris III

2009-03-29T22:47:00.031+03:00

Vine, vine, vine… Ziua a doua si partea a 3-a a orasului luminilor...
Incepe cu imagini de la Doamna Noastra a Parisului (Notre Dame de Paris), celebra catedrala gotica, casa a Cocosatului lui Victor Hugo si a frumosilor sai prieteni, Les gargouilles, altfel, niste nevinovate sculpturi cu rol in evacuarea apei...

Catedrala este principalul bastion catolic al arhidiocezei din Paris si resedinta arhiepiscopului aceluiasi oras. Este o cladire mare si parca un pic apasatoare si sumbra cand te apropii de ea.

Povestea ei incepe pe la 1160, cand episcopul Maurice de Sully a decis ca predecesoarea catedralei noastre nu mai este vrednica de rolul ei si trebuie daramata. Pentru a face loc noii catedrale, au trebuit daramate si alte cateva case din zona (iata ca aceasta manie cu demolarea altor case exista si pe alte meleaguri cu mult inainte de anii ’80 de la noi). Constructia ei efectiva a inceput in 1163 si s-a terminat in 1345 (a durat 182 de ani).
Inauntrul catedralei, un amestec de modern cu medieval si aceeasi senzatie de apasare, de a te face sa te simti ca o insecta mica in fata grandorii acestei constructii.

Din loc in loc, simboluri de reculegere si meditatie, care iti aduc aminte de scopul ei primar.

Dupa vizita in interiorul catedralei (moka, apropo, doar statul la coada costa neste timp), am decis sa merem si pe unde se bataia micul Cocosat al lui nea Victoras, adica sus, sus, in varful catedralei. Vizitatul asta cica ar fi costat neste euroi, dar noi eram inarmati cu un pass luat de pe la Versailles, care ne acorda dreptul de a ne scuipa plamanii pe trepte pana sus fara a mai achita taxa respectiva. Toate bune si frumoase, insa dupa ce am dat coltul catedralei (la propriu dragii mei, stati linistiti), am dat cu ochii de ceva de care pass-ul nu ne scutea: o coada, cam ca cele la banane de pe vremea impuscatului. Fara exagerare, cred ca am stat vreo ora, doua la ea. Noroc cu un nene care ne-a facut asteptarea mai placuta, cu tot felul de giumbuslucuri in care implica trecatorii.

Doamna din pozele de mai jos stia ca este insotita de cineva, asa ca nu s-a mirat sa fie luata de mana, surpriza a aparut insa cand a bagat de seama cine era cel care o luase. Am avut niste momente extrem de placute urmarindu-l, am ras cu lacrimi. Merci beaucoup, monsenieur.

In sfarsit, gata cu coada, am intrat… Si da-i si urca, si urca, si iarasi urca, pana cand se vede o luminita… Ura, am infrant, am ajuns… De ajuns, ajunsesem, dar undeva la mijlocul drumului, un fel de muzeu, unde am mai avut de asteptat o tura, pana se elibera pe sus.

Dupa acest mic intermezzo, am razbit cu ceata la aer, prin locurile de joaca ale Cocosatului si prietenilor lui. Si, bineinteles, au urmat, pasiunea acestei excursii, panaramele Parisului de sus...

Nu puteau lipsi Turnul si Sacre Coeur...

Et Les Gargouilles...

Pe langa Gargui, micul cocosat mai avea si alti prieteni, mai evlaviosi, tot pe sus, pe copertina.

Tot aici sus e si clopotnita. Notre Dame are 5 clopote, din care cel mai mare, Emanuel, cantareste un pic peste 13 tone. Cel din poza nu e micul Emanuel, este unul din celelalte 4.

Dupa atata alergatura in sus si in jos aparuse foamea, asa ca am traversat Sena si am cautat o bodeguta in care sa ne astamparam foamea. Pe stradute, cam la fiecare bodeguta de acest fel, erau cate un nene sau o tanti care stateau in usa gata sa te agate sa intri sa te ospatezi la ei. Si cum stradutele erau inguste...

Dupa masa, pierdere de timp in dulcele stil clasic parizian, pe malul Senei.

Am trecut la batut praful Parisului pe jos si la un moment dat am traversat Sena pe un pod de lemn foarte frumos unde oamenii mancau, pictau, cantau la chitara, pentru a ajunge in fata Louvrului. Am intrat prin curte, dar era destul de tarziu sa vizitam tot muzeul, asa ca ne-am multumit cu o vizita preliminara.

Poza asta nu stiu de ce imi inspira o atmosfera de “6, vin romanii”.

De la romani si antichitate, am trecut direct la civilizatia sticlei si a otelului, asezonata cu nitel praf de piramida.

Dupa vizita fulger prin Luvru, a urmat Roata Mare, care de jos era o idee foarte buna, insa de sus, nu a mai parut atat de buna :)

Gata si cu aceasta zi... Obositoare a mai fost... Ne revedem in Paris in curand, pana atunci, Enjoy!

Paris II

2009-03-22T23:22:00.016+02:00

Din nou am revenit, dupa ceva timp...
Partea a 2-a a primei zile din expeditia pariziana (am pozat mult in prima zi, stiu). Consacrata in linii mari unor imagini din Paris, "vazubile" din Turn.
Asadar... Am ajuns la EL, la Turnulica, Turnul Eiffel, poate simbolul cel mai cunoscut in intreaga lume. Ca multe alte monumente pariziene si el este legat de Expozitia Universala, cea din 1889. A fost inaugurat pe 31 martie 1889 (acusi face 120 de ani) si deschis la 6 mai 1889. Are 320 de metri inaltime (cu tot cu antena) si la vremea sa a fost cea mai mare constructie a vremii. Un fapt mai putin stiut poate, este ca am participat si noi la structura acestui turn cu otel facut la Resita si Hunedoara.

O vedere nord estica din Turn. Primul pod care se vede, este Debilly Footbridge (pietonal, dupa cum ii zice si numele), cel de-al doilea este Podul Alma (creat in 1855 pentru a celebra victoria impotriva armatelor rusesti in Crimeea), iar si mai departe in dreapta, mai sunt 2 poduri: Podul Invalizilor si celebrul pod Alexandru al III-lea (numit astfel dupa ultimul tar inaintea revolutiei bolsevice si cu care cred ca veti mai vedea niste poze mai de aproape, ca aici va trebuie vedere de soim). Langa podul Alexandru al III-lea se vede si Grand Palais si, daca veti trage o linie in sus si un pic inclinata stanga de la pod, veti vedea si celebra Sacre Coeur (am si cu ea poze de aproape, nu va impacientati)

Una dintre pozele mai de detaliu :) facuta catedralei Sacre Coeur din Turn. Constructia ei a inceput in 1875 pe colina Montmartre, de unde domina Parisul si in zilele noastre

Pe partea sud estica se remarca Turnul Montparnasse (construit in 1973 si cu o inaltime de 210m) si mormantul lui Napoleon, Domul Invalizilor, usor de reconoscut dupa turla sa aurita. Daca aveti cumva drum prin Paris si vreti sa intrebati unde si cum gasiti acest Dom, sa stiti ca ei ii spun “Hotel des Invalides”, asta ca sa nu va chinuiti ca unii dintre noi, care intrebau de “Le Dome Des Invalides” si primeau drept raspuns o ridicare de umeri. Partea de verdeata, pe care o vedeti jos continuandu-se spre Turnul Montparnasse este jumatate din Champ de Mars, campul pe care elevii de la scoala militara faceau instructia, si care a servit o perioada drept hipodrom

O alta vedere, mai larga asupra Campului lui Marte
O vedere mai apropiata asupra Domului Invalizilor, si a celebrei Sorbone (mai sus, in dreapta)

De pe "fatada" de nord se poate vedea Palais de Chaillot care se afla chiar in fata Turnului, peste Sena. A fost construit pe fundatia unui alt palat, Trocadero

Una din distractiile favorite ale turistilor “parizieni”: plimbarea cu vaporasul pe Sena. Mai multe detalii puteti afla si de aici

Tot in nord se vede si cartierul de zgarie nori al Parisului, La Defense. Interesant la acest cartier de business este ca masinile nu au acces, este o zona pietonala, masinile trecand pe undeva pe dedesubt

O alta perspectiva, sud-vestica, din Turn. Primul pod este podul Bir-Hakeim, denumit pana in 1949 Viaductul Passy.. De remarcat ca este pe 3 niveluri, si ca circula de toate pe el (masini, oameni si metrouri). Cel de-al doilea pod din imagine este podul Grenelle care este acolo din 1827 (in forma si materialul actual din 1968). Sub cel de-al treilea pod se afla replica Statuii Libertatii oferita parizienilor in 1885 de catre rezidentii americani de aici. Cel de-al patrulea pod este podul Mirabeau, pomenit si de Apollinare intr-un poem de-al sau. Cladirea cu turnul alb din dreapta este sediul Radiodifuziunii franceze, terminat in anul 1963

Unii dintre noi, mai fericiti, pot privi fara sa plateasca taxe de acces (desi nu din foarte multe locuri, deoarece pe majoritatea monumentelor erau plasate acele masuri antiporumbei, niste tepuse care ii impiedica sa se aseze)

O perspectiva ascendenta asupra Turnului... Catre varf, flacai romani, sa cucerim Parisul
Vedere ametitoare a poalelor Turnului cu un MaryGoRound european :)
Si in varianta luminata
O vedere de sub turn
Paris, orasul interzis
2 ipostaze ale podului Debilly, din zilele noastre si din zilele fratilor Lumiere
O joaca cu farurile si stopurile masinilor
Si in final, un omagiu adus celei ce a fost Lady Di, langa tunelul in care si-a gasit sfarsitul
Cam atat pentru azi... Va urma...
Ceau Ceau

Paris I

2008-12-25T23:42:00.044+02:00

Dupa o lene seculară care m-a ţinut cam 4 luni, încep publicarea aventurii pariziene, desfaşurată în august 2008.

Parisul, fratele mai mare al capitalei noastre, Oraşul Luminilor... Un oraş care a exercitat o atracţie foarte mare asupra mea de mic, îndeosebi datorită multelor romane de capă şi spadă citite. Michel Zevaco, Alexandre Dumas, Paul Feval şi alţi câţiva autori mi-au creat o mare dorinţă de a vizita această minunată capitală europeană, dorinţă care a rămas nesatisfăcută până în luna august a acestui an.

Recunosc că un mare punct de atracţie pentru mine l-a constituit şi parcul DisneyLand, aflat în apropiere, dar despre acesta într-un episod viitor.

Câteva cuvinte şi despre istoria oraşului: a fost întemeiat de un trib galic, parisii, însă iniţial a fost numit Luteţia (loc mlăştinos), fiind redenumit ulterior Paris.

Oraşul a fost sub ocupaţie romană în perioada 52 î.Hr. – 508 d.Hr. când a devenit, sub conducerea lui Clovis I, capitala dinastiei Merovingiene a frâncilor.

Reşedinţa regală s-a mutat la Versailles sub domnia Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea (1643-1715).

Căderea Bastiliei (14 iulie 1789) marchează Revoluţia Franceză şi Ziua Franţei.

Cel mai cunoscut simbol al Parisului şi al Franţei, Turnul Eiffel, a fost construit în anul 1889 de către arhitectul cu acelaşi nume.

Ultima ocupaţie a Parisului datează din 13 iunie 1940, când trupele naziste au călcat pe asfaltul parizian, la numai 5 săptamâni după începerea Bătaliei Franţei. Oraşul a rămas sub ocupaţie nazistă până la eliberarea sa, în august 1944, dar nu a avut prea mult de suferit, din ordinele lui Adolf Hitler.

Booon, destulă istorie până acum, mai vine niţică si după :)

Am aterizat pe Charles de Gaulle, după un zbor cu Air France (nu sunt chiar atât de buni precum pilotii nostri, dar se descurcă) şi am început călătoria spre oraş. Surpriză, au RER (un fel de tren-metrou) care duce de la aeroport direct în centru, şi cam oriunde vrei să ajungi. Şi mai au şi hărţi atât de bine făcute, încât trebuie să fii cu adevărat idiot să nu ajungi unde doreşti (m-am apropiat de această stare de perfecţiune, veţi vedea).

Ţinta imediată a călătoriei era hotelul Etap din Issy Les Moulineaux, a cărui poză o vedeţi dedesubt. Hotelul e cel din spatele răţoiului (Donnie împreună cu prietenii săi vor avea şi ei câteva episoade dedicate).Hotelul foarte ok, aveam tramvaiul la 2 paşi de el, RER-ul la 5 min de mers pe jos, metroul la 10 minute de mers pe jos, practic puteam ajunge în orice direcţie în Paris destul de rapid. Camerele erau destul de mici, dar curate, cu baie în cameră, şi la 48 de euro (parcă) pe noapte, era un chilipir. A, şi aveau şi câte 3 locuri în cameră. Plus că făceai rezervarea pe net şi plăteai abia când ajungeai la recepţie.

Totul ok, am ajuns la hotel, ne-am cazat, ne-am schimbat şi hai să pornim în aventura pariziană. Punctul de pornire? Evident, metroul:
Ţinta? Palatul Versailles cu ale sale grădini şi al său Trianon. Şi aici intervine apropierea de perfecţiune de care vă ziceam: al vostru deştept, cu harta în mână, vede staţia de metrou Porte de Versailles, care era la vreo 2-3 staţii de unde ne aflam. Ok, trupe comanda la mine, cu pas de marş înainte. Ajungem acolo, coborâm frumos, ieşim de la metrou şi începem să ne uităm stânga, să ne uităm dreapta, să ne uităm în sus, să ne uităm în jos... Al naibii palat, nu se arăta şi pace (era şi cam greu să fie în centrul Parisului câtamai palatul cu imensitatea de grădini, dar na, te pui cu Domnul Ştie Tot?). Într-un final, deşi, în ciuda evidenţei, nu eram total convins că nu e pe acolo, mă duc să întreb nişte poliţişti care erau pe acolo prin zonă: "Nu vă supăraţi, Versailles, aveţi idee pe unde vine?" Ăia se uită la mine cam cum v-aţi uita voi la o turmă de văcuţe mov prin Bucegi, şi îmi răspund senini, că vine cam pe unde suntem noi, adicătelea cum ar zice GePeSe-ul meu: "aţi ajuns la destinaţie". A fost rândul meu să mă uit la ei ca la nişte oameni verzulii cu 2 degete la mână şi să îi întreb: "bine, bine, dacă am ajuns la destinaţie, unde puii mei e castelul ăla mare?" Ei: "huh? ce castel?" "Ăla cu grădinile, cu Trianonul, etc"... Aaaaaaa... am auzit cum le-a picat fisa în tonomat şi aproape că am orbit de strălucirea becurilor care li se aprinseseră deasupra capetelor. După momentul de iluminare, au început să îmi explice cam cum i-ar fi explicat unuia care se prezenta Napoleon Bonaparte, cum se ajunge acolo (mai aveam de schimbat cam 2 mijloace de transport în comun, şi vreo 45 de minute până la destinaţie). Le-am mulţumit frumos pentru explicaţii şi pentru că nu m-au legat şi am zbughit-o spre ţintă.

Am aterizat acolo, după câteva staţii cu tramvaiul şi câteva mai multe cu RER-ul. Am coborât în gară, şi am ieşit spre palat. După ceva orbecaială, am descoperit un monument închinat eroilor morţi pentru patrie şi ceva care aducea cu un castelaş de pe la noi, în faţa căruia flutura mândru steagul Franţei:
Numai că părea cam micuţ să fie ţinta călătoriei, şi atunci mi-am luat iarăşi inima în dinţi şi am întrebat o bătrânică care părea de treabă dacă ştie cumva pe unde se află pălăţelul de la Versailles. Inutil să vă spun ce privire am primit şi din partea ei, când mi-a arătat în stânga mea o chestie imensă, care semăna cu un palat şi spre care se duceau puhoaie de oameni: "Uite-ţi maică palatul, dar du-te pe la un oftalmolog, că ai orbul gainilor". Am pus capul în pământ, am mulţumit politicos şi am zbughit-o spre palat.

Pauză de istorie:

In 1623, Ludovic al XIII-lea, tatăl Regelui Soare, a construit la Versailles un mic castel de vânătoare, care i-a plăcut atât de mult încât s-a apucat sa îl măreasca. Din 1661, tânărul Ludovic al XIV-lea, şi-a pus arhitectul său la treabă pentru a mări palatul.

Din 1682 devine reşedinţa Regilor Franţei, înlocuind Luvrul în această postură.

Celebrele sale grădini au fost construite de către Andre LeNotre, sub atenta oblăduire a aceluiaşi Rege Soare.

Trianonul era numele satului pe care Regele Soare l-a cumpărat şi apoi demolat (sună cunoscut?) pentru a construi pe locul său un palat.

Versaille-ul este recunoscut în întreaga lume pentru celebra sa sală a oglinzilor, care a fost ceva timp în restaurare, dar care, din fericire, era vizitabilă când am fost pe acolo.

Vă las în continuare să vă delectati (sper eu) cu câteva poze din castel şi din împrejurimi:

Curtea interioară
Poarta2 dintre statuile care împodobeau curtea de la intrare:

Trecem pentru o perioadă la interior, unde vom vedea statui, oglinzi, ferestre, coloane, paturi în care au dormit regi, regine şi amante, scaune pe care au stat membri ai familiei regale, nobili, iluştri oameni ai vremurilor acelea, conţi, contese, marchizi, marchize...

Dualitate

Vă rog, luaţi loc

În aşteptarea regelui

Un mic nappy, în patul metresei...
Pe aici a fugit Marie-Antoinette in timpul RevolutieiUrmătoarele 2 poze îmi creează impresia de drum spre vizuina iepurelui din povestea lui Alice Continuăm drumul spre bârlog, suntem aproape... deşi nu cred că vom ajunge acolo

Allons enfants de la PatrieO privire furişată spre grădini... Norii ăia nu pot prevesti decât vreme bună, nu?Ceva în genul vremii pe care o aveau şi aştia mici de pe tavan, nu? (observaţi, vă rog, optimismul debordand)Celebra Sală a Oglinzilor. Din păcate, din cauza liniştii si a lipsei de oameni din sală (după cum puteţi remarca şi din poză), fotografiatul a fost ceva mult prea uşor ca să iasă şi ca lumeaTavanul aceleiaşi SăliDormitorul Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. Din păcate, era niţel ieşit si nu am putut să îl prind şi pe el în poză.O coloană care mie îmi face impresia că ar fi egipteană, dar nu am reuşit sa găsesc ceva despre ea pe net la ora asta, aşa ca dacă îi ştiţi povestea, sau dacă nu e egipteană, vă rog, interveniţi în poveste. Mulţumesc anticipat.O vedere a Palatului dinspre gradiniŞi una înspre grădini şi TrianonUna dintre fântânile din gradina palatuluiO femeie cam necuviincioasă pentru cerinţele vremii sale. Chiar aşa, să ne arate degetul?Şi o ultimă privire aruncată Castelului de la Versailles, din preajma amfiteatruluiCam atât cu Castelul, dar nu şi cu prima zi. Urmează in curând câteva imagini de la Turnulică (a lu' nenea Gustave).

Ceau ceau si Crăciun Fericit

Catalina

2008-12-24T12:56:00.021+02:00

Ho Ho Ho. În Ajun de Moş Ajun îmi doresc să avem cu toţii un Crăciun Fericit, să ne aducă Moşul Roşu tot ce ne dorim şi să fim sănătoşi pentru anul ce vine.
Săptămâna asta am fost la Deva pentru o ocazie foarte specială (ştiu că nu are grad de comparaţie, dar am simţit nevoia să i-l acord eu pentru a sublinia “specialitatea” ocaziei :P): Cătălina Andrada (alias Baronul Şoarechausen) a împlinit 1 an. Şoricelul este copilul unor buni prieteni din Deva şi este printre cei mai cuminţi (dacă nu cel mai cuminte) copii pe care i-am văzut până acum. Sper să nu o deochi şi să rămână aşa şi pe viitor, altfel cred că voi avea de-a face cu 2 părinţi furioşi :). E la fel de cuminte pe cât mi-aş dori şi eu să fie copchilul sau copchii mei cînd i-oi avea. De altfel, am făcut câteva demersuri la părinţii ei pentru a mi-o “dona” să o fac “fiţoasă” de capitală, dar sunt ferm decişi să nu mi-o dea, se pare. Şi zău dacă înţeleg de ce, pe bune acum. (Nela, Pleşchi, îmi daţi fata la capitală? :D). Mai încerc eu, poate îi conving.
Oricum, La mulţi ani Cătălina, să creşti mare şi să rămâi la fel de cuminte. Şi să te faci bine, că erai cam răcită acum :).

Mamă, ce veniră ăştia câtă frunză, câtă iarbă, cred că se întamplă ceva important, oare ce?

A, da, au venit să mă sărbătorească pe mine şi să îmi aducă nişte cadouri. Dar ce nai... aoleu, sunt prea mică să ştiu cuvinte din astea. Pe barba lui Zeus, ce e chestia asta?

Cică îi zice oliţă, şi tre să stau pe ea să fac una, alta. Şi mai şi cântă când simte lichid. Aham, s-o creadă ei, păi şi pamperşii la ce să îi mai folosesc?

Ce tot vrea mami asta de la mine? Ce îmi tot zice? Eu am treabă, şi ea îmi tot explică...

A da, cică să beau ceai, să mă hidratez, ca să prind forţe pentru ce va urma.

Dar parcă tot mai bun e lăpticul... Hmmmmmm

Mamă, ce chef de distracţie am acum, după mâncare si băutură....

Ce vor toţi aştia de la mine? Să suflu în lumânarea de la tort oare?

Şi ce o însemna lumânarea asta cu 1? Câţi ani a facut Cătălina? Unuuuuuu, da, asta înseamnă.

Moamăăăăăăăă, ce felioaie de tort.... Măcar are numele meu pe ea. Să mâncăm.

Aoleuuu.. Winnie, a mâncat prea mult tort, sărăcuţul... Să îl ajute cineva...

...

Alarmă falsă, m-a păcălit. Lasă că o sa vadă el, când m-oi apuca să fac biopsii, cu el in rolul principal ;)

Unde au ascuns ăştia tortul ăla? Tortul, unde e torrrrtullllllll?

Uf, am mâncat prea mult tort. Noroc cu Martinică, că mă lasă să mă întind pe el.

Asta sunt eu la 1 an. Dar o sa mă fac şi mai mare şi mai frumoasă şi mai cuminte şi o să mai auziţi de mine, promit. Până atunci vă urez un Crăciun Fericit şi un An nou plin de bucurii. Pup, pa.

Festivalul Luminii Bucureşti 2008

2008-12-07T19:44:00.027+02:00

Bine am revenit şi sper ca Moş Nicolae v-a pus în ghetuţe şi altceva decât nuiele :)
Până mă voi învrednici să vin cu prelucrări ale vacanţelor mele de la Paris şi Veneţia, vă prezint un eveniment desfăşurat în această seară, în Parcul Carol din Capitală: Festivalul Luminii, prima ediţie din Bucureşti.
Festivalul a fost organizat de către Cercetaşii României, un grup care merită toată stima şi tot respectul nostru pentru efortul lor. Au făcut ceva foarte frumos în acel parc în ciuda vântului rece şi potrivnic care se tot ambiţiona să sufle şi să stingă lumânările (ca şi sfat: pe viitor, încercaţi cu nişte "gulguţe" mai mari :))

Ce este Festivalul Luminii?
"Festivalul este o initiativa a Organizatiei Nationale Cercetasii Romaniei si a avut prima editie in 2005, la Cluj. De atunci au crescut - la Cluj vor fi anul asta 12.000 de lumanari si ne bucuram foarte mult ca l-au adus si la Bucuresti - Metropotamul era sincer invidios pe divali-ul indienilor.

De altfel nu doar la Bucuresti si Cluj se va intampla frumusete de luminăţie, ci si in Targu Mures, Miercurea Ciuc, Oradea, Timisoara, Târgu Jiu, Tulcea si Suceava, unde se vor aprinde lumanarile in acelasi timp (in total vreo 50.000), cu ajutorul vizitatorilor.
Pe langa spectacolul de lumini, tema centrala fiind Frumusetea lucrurilor marunte, vom mai vedea o expozitie de fotografie si fiecare vizitator va primi cate un semn de carte cu un citat care sa il introduca in atmosfera pasnica si luminoasa.

Daca va invita cineva sa semnati "gulguţa uriasa", trebuie sa stiti ca se refera la cutia mare de plexiglas care este o replica gigant a gulguţelor mici in care stau lumanarile. O gulguţă este "o cutiuta realizata in urma procesului de flaxurare a hartiei". Un fel de origami, dar spus altfel :)

Cutiuţele-gulguţe, facute din hartie reciclata, pot fi adoptate la sfarsit, iar daca vor ramane unele stinghere, vor fi la randul lor reciclate, din cenusa lor ivindu-se la anul alte gulguţe noi, pentru alt Festival al Luminii." Sursa

Mai jos nişte poze, sper că 19 nu sunt prea multe :).
Nu sunt de la tot evenimentul că nu am rezistat din cauza frigului şi a trepiedului care a ţinut morţis să cedeze, dar l-am reparat acasa, sâc, nu i-am dat satisfacţie.

That's all folks. Sper sa va placa si sa va redea intr-o oarecare masura atmosfera de acolo.

Clujul

2008-07-27T17:03:00.006+03:00

Luna trecuta am avut vreo 2 vizite in Cluj (Kolozsvár), oras cu care am facut cunostinta in octombrie anul trecut, cu ocazia concertului canteretei Beyonce. Un oras superb, dintr-o regiune a tarii, extrem de draga mie: Ardealul (Erdély).
Dupa cum ne zice Wikipedia, Clujul este capitala istorica a acestei frumoase regiunii a tarii noastre, si are o prima atestare documentara prin anii 107-108 AD. A avut o istorie tare agitata, facand parte cand din Roamania (Principatele romane) cand din Austro-Ungaria. Aproape de Cluj, la Turda, a fost ucis, din ordinul lui Basta, primul unificator al celor 3 provincii romanesti, Mihai Viteazul.
Clujul este si un important si vechi centru universitar, avand uninversitate inca din 1872.
E un oras care merita vizitat si pentru ce puteti vedea in el, si pentru ce puteti vedea in imprejurimile sale.

Bucharest Golden Nights Fireworks

2008-07-06T20:35:00.019+03:00

Lume. lume, ia artifica lume. In perioada 3-5 iulie s-au strans la Bucale, la Palatul Copiilor artificieri din Italia, Croatia, Franta, Germania, Portugalia si Rusia pentru a-si demonstra indemanarea in a pune bucurestenii pe jar... aaaa, pe artificii in cadrul primului festival de gen de la noi, Bucharest Golden Nights.
Beletele au fost intre 200 si 700 de mii daca nu ma inseala memoria. Ce mi s-a parut funny a fost ca pe un site scria ca nu poti vedea cum trebe artificiile, decat din locatia anume amenajata. Yeah, right.
Sincer, eu unul, as fi fost dispus sa dau 200 de mii pentru a intra in incinta, mai mult pentru o pozitie favorabila fotografiilor, dar.... era acolo o invalmaseala de nedescris (sambata seara). In dulcele stil clasic romanesc, locatia a fost aleasa probabil pe principiul unde obtinem autorizatie si e mai ieftin, fara sa se tina cont de afluxul de spectatori si de masini. Coada spre eveniment incepea de undeva de la Marasesti si tinea si tinea si tinea. Dupa ce cu chiu cu vai reuseai sa gasesti un loc de parcare trebuia sa te strecori prin multimea de oameni ca sa ajungi la porti si sa iti iei belet. Pe la jumatatea drumului am cedat nervos si am gasit un loc cat de cat ok de unde am tras cadrele postate mai jos.
Un alt lucru care m-a enervat peste poate a fost ca Loredana nu mai pleca, nu se mai dadea dusa, si nu stiu cati venisera acolo sa auda melodiile ei obosite si repetate si cati venisera sa vada spectacolul de artificii. Care spectacol a fost superb, dar cam putintel :)
Voila si ce am reusit sa trag din pozitia precara in care am fost:

Garfield's trip to Cluj Napoca

2008-07-05T16:48:00.016+03:00

Numele este Garfield, Jim (dupa tata) Garfield si m-am nascut acum 30 de ani pe plaiurile Statelor Unite ale Americii. Sunt un personaj de desene animate si pana acum sunt nemuritor. Mai sunt si altii ca mine, dar este ok, in final nu trebuie sa ramana doar unul. Pe meleagurile mioritice am aterizat venind din Turcia (in Romania inca nu sunt comercializat).
Episodul 1 (sper ca vor mai fi si altele) al sagai mele debuteaza cu o excursie la Cluj, in Ardeal cu plecare din Gara de Nord. In gara va avea un special guest appearance si prietenul meu de pe alta planeta Octi the Octopus.
Va las in continuare sa savurati excursia mea la Cluj si sa vedeti ce am fost pus sa fac pe acolo de catre cei care m-au insotit.

Excursia a inceput sub auspicii favorabile, catarat in spatele Irinei, credeam ca voi fi "rasfatatul tribunelor"

Meet my friend Octi, the alian

Aici ii explicam cine este seful

Hmmm, incotro mergeam?

A, da, mi-am adus aminte... Mama, da' mare mai e trenul asta. Cel putin am belet la clasa 1, hehe, ce smecher is eu

Bai nene, dar si in Cluj ma pun sa platesc eu parcarea?

Pfiu, am scapat, voiau sa ma duca la slujba de duminica...

Bine ca am mai iesit si eu in aer liber sa fac niste miscare

S-a ars becul, ia sa il repar eu
La naiba, am bagat un cartier intreg in intuneric, prin urmare, m-au bagat si ei dupa gratii

Am evadat, dar se pare ca ma voi intoarce inot la Bucuresti
Paaaaaa

Raliul Clujului 21-22.06.08, Cluj

2008-06-29T13:53:00.028+03:00

Iata ca a venit timpul si pentru ce-a de-a patra etapa a Campionatului National de Raliuri. Desfasurata in perioada 21-22 iunie 2008 la Cluj, aceasta a fost ultima etapa de asfalt din acest an. Totodata, a reprezentat si ultima sansa pentru Claudiu David de a reintra in lupta pentru titlu dupa cele 2 abandonuri consecutive de la Resita si Hunedoara.
Raliul a fost unul destul de scurt cu doar 8 probe (7 Probe Speciale si o Super Speciala). Zona de desfasurare a probelor este una extrem de spectaculoasa pe care vi-o recomand calduros pentru drumetii, baie si fotografii. Tarnita, Belis, Dangau si, bineinteles Kolozsvár fiind doar cateva dintre atractiile pentru care merita sa faceti o excursie pe acele meleaguri.
Revenind la raliu, prima zi a inregistrat cateva abandonuri, dintre care cel mai insemnat a fost al liderului la general, finlandezul Jarko Miettinen. Abandonuri au inregistrat si Bogdan Marisca si Mihai Leu. In aceste conditii prima treapta a podiumului provizoriu a revenit lui Marco Tempestini, urmat la 4,6 sec de Claudiu David si de Gergo Szabo la 5,4 secunde. Italianul parea sa isi adjudece prima victorie din acest sezon, deoarece a doua zi mai erau o singura proba speciala si superspeciala de la Cora de 1,3 km. Dar Claudiu David si-a dovedit clasa, reusind sa ii ia peste 10 secunde italianului pe speciala, intrand astfel in superspeciala de la Cora cu un avans de 5.7 secunde. In superspeciala nu s-a mai intamplat nici o surpriza, Claudiu reusind prima sa victorie in acest sezon de raliuri.
Clasamentul final: Claudiu David, 07.01.2 urmat de Marco Tempestini la 8.3 sec si Gergo Szabo la 16.8 secunde.
La general conduce in continuare Jarko Miettinen cu 25p, urmat de Marco Tempesta - 22.50p, Dan Girtofan - 22p, Gergo Szabo - 17p, Manuel Mihalache - 14.50p, Claudiu David - 14p.
Din campionat au mai ramas 4 etape de disputat, toate pe macadam.
Cateva fotografii de la eveniment:

Jumatate din echipa castigatoare sufland in fiola inainte de concurs si jumatatea cealalta a echipajului aratand instrumentele de navigatie
Echipajul castigator pe PS1 Tarnita

Victor Baldescu pe PS3 Dangau

Adi Raspopa pe aceeasi proba speciala

Marco Tempestini la start in prima zi

Alex Filip pe superspeciala de la Cora, in a doua zi de concurs

Alin Marginean, pe aceeasi superspeciala

Claudiu David si Mihaela Beldie pe proba ce le va consfinti victoria in Raliul Clujului

Campionul en titre, Dan Girtofan

Gergo Szabo, locul 3 in acest raliu

Organizatorul raliului, Dr. Horatiu Savu

Manu Mihalache

Marius Herascu

Nistor Duval

Remus Hancu

Tempesta

Veteranul Titi

Si fotomodelul competitiei, pejo'ul lui Csongor Szabo

In incheiere, traditionala baie de sampanie si Claudiu cu Mihaela pe podium

Acestea fiind zise, a mai trecut o etapa iar noi ne revedem la Sibiu, pe 18-19 iulie pentru prima etapa pe macadam.

Noaptea muzeelor

2008-06-14T21:15:00.020+03:00

In noaptea de 17-18 mai a avut loc Noaptea Muzeelor, eveniment la care au aderat 12 muzee: Muzeul Colectiilor de Arta, Muzeul Militar National Regele Ferdinand I, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul National Cotroceni, Muzeul National de Arta Contemporana, Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul National de Geologie, Muzeul National George Enescu, Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti si Muzeul Taranului Roman.
Lucru imbucurator a fost ca am vazut niste cozi la aceste muzee cum nu am vazut in viata mea pana acum, lucru imbucurator care demonstreaza faptul ca totusi mai cautam si ceva cultura adevarata, nu doar salam, parizer si alte legume care cica fac "muzica".
Lucru mai putin imbucurator a fost (doar traim in Romanica) ca desi programul trebuia sa fie pana la ora 4, multe muzee au tras obloanele pe la 12, 1 noaptea, in ciuda marilor cozi care erau la portile lor.
Eu unul m-am bucurat de acest tur al unora dintre muzeele bucurestene si vi-l recomand calduros si voua cand aveti un pic de timp. Nu veti regreta si va veti mai clati ochii si mintea.
Apropo, la MNAC veti gasi la etajul 4 si o terasa incantaroare de unde veti avea o frumoasa panorama asupra Bucurestiului.

Poze de la eveniment...

"Canta lautare" (ma rog, doar unii erau lautari, ceilalti erau o orchestra care cantau muzica germana, gen Becker Brau pentru cei care au fost)

N-ai cu cine mah, niste...

Cateva "abstracte"
"La solitude"

Ora 12 a sosit... Omul Negru n-a venit... Inca...

La final... 3 portrete:

Bookfest 2008

2008-06-08T17:51:00.004+03:00

Ieri am fost la Bookfest la Romexpo. Biletul de intrare este 5 lei care ti se scad din pretul unei carti. Un sfat prietenesc pentru voi: daca tineti la banii vostri, nu va duceti. Nu se poate sa plecati de acolo cu mana goala, oricat de cumpatati ati fi, tot veti cumpara minim o carte. Eu unul am reusit sa minimizez "pierderile" la aproximativ 2 milioane. Am luat de la Nemira saga umbrelor si seria Ender ale lui Orson Scott Card si seria Marte a lui Kim Stanley Robinson iar de la Rao am luat o carte de-a lui Christian Jacq, Afacerea Tutankhamon, toate la preturi reduse, dar si asa destul de usturatoare la buzunar. Acum timp sa am sa le citesc.
La grupul Adevarul, comisarul Moldovan semna autografe, gardat de cateva personaje desprinse parca din filmele sale.
Una peste alta, desi foarte aglomerat, a meritat, si e imbucurator sa vezi ca lumea se mai inghesuie si la cultura, nu doar la manele si alte asemenea. Maybe there is still hope for us.

Gay Fest 2008

2008-06-08T00:57:00.019+03:00

Cu o mica intarziere cauzata de lipsa timpului, apar si pozele de la Gay Fest 2008. Manifestarea in sine a fost destul de jalnica, au fost mai multi fotografi decat manifestanti si mai multi jandarmi decat fotografi si manifestanti la un loc. Bineinteles ca au existat si obisnuitele frecusuri cu jandarmii care ne trimiteau sa facem poze undeva pe la restaurantul Budapesta de la Marasesti, daca se putea. Cereau acreditari la eveniment, desi nu au existat astfel de lucruri, pentru ca intr-un final glorios, sa intram sa pozam chiar din randul manifestantilor (aveam geanta foto, bine ancorata la spate, strategic).
De remarcat ar fi si cretinii de skin heads, care nemaiputand face ceva pe la locul de manifestatie datorita jandarmilor, au inceput sa bantuie prin jur, doar doar or prinde ceva. Datorita unui stegulet colorat pe care il aveam cu noi era sa iasa cu bataie la McDonald's-ul de la Kogalniceanu, noi fiind confundati cu niste manifestanti. Pana la urma, cu ajutorul Politiei Romane (care a fost extrem de prompta in interventie), totul s-a terminat cu bine pentru noi (proportia era cam de 20 la 3 pentru ei). Nu mor de dragul homosexualilor, nu le sustin drepturile, dar si acesti ratati radicali, care nu au alta viata decat sa caute scandal, ar trebui starpiti (cred ca erau de la Noua Dreapta, dar nu bag mana in foc).
In continuare, las pozele sa vorbeasca pentru ziua respectiva (24.05), intr-o incercare de fotoreportaj.

Hai fata mai repede, ca ii pierdem pe astia si vad ca multimea pregateste pietrele...

Exercitiu oral
Man, woman? Who the hell knows, eu unul nu am indraznit sa zambesc nici unei fete de pe acolo ca nu prea eram sigur daca e sau nu fata
A uitat sa se barbiereasca de dimineata
No comment, just laughs

I'm too sexy for my body...

Vaticanul stie?
Once more: de femeie, de barbat, va incumetati?

Cine pe cine pazeste de cine?

uuuu.. sexyyyyy

Si o parte din armata de pozografi prezenta la event:

Trip la Gradina Botanica Bucuresti

2008-05-31T14:45:00.025+03:00

Revin pe blog dupa 2 saptamani de absenta, cu o serie de fotopoze din Gradina Botanica Bucuresti, unele dintre ele un pic mai altfel decat obisnuitele poze cu flori.
Gradina Botanica din Bucuresti a fost infiintata ca institutie in anul 1860 de catre doctorul Carol Davilla. Dupa 1870 dezvoltarea Gradinii a fost brusc stopata, deoarece terenul pe care era amplasata capatase o alta destinatie si anume parc de agrement pentru familia regala (ce tema de actualitate, nu?)
In anul 1884, profesorul Dimitrie Brandza (al carui nume il si poarta din 1994 Gradina), a reusit sa obtina un nou teren pentru dezvoltarea Gradinii Botanice, teren care corespunde actualului amplasament.
Locatia Gradinii Botanice o puteti vedea aici. Pretul unui bilet de intrare este de 5 RON, taxa foto este tot 5 RON (pentru sere mi se pare ca este 10 RON) si mai exista o taxa speciala pentru foto shutinguri care este de 100 RON/h parca. Daca nu aveti masina proprietate personala, puteti ajunge la ea cu troleibuzele 71, 93, 61, 62 si autobuzele 136, 336, statia Cotroceni.

Asa.... si totusi, scopul si durata vizitei aici: a, da.... pozele....:

Pentru inceput, 3 copaci

Alba ca Zapada si mai multi pitici in fata ei

La solitudeI'm coming after you

2 cu lalele (stiu ca multora le "plac" florile)

Proof of life

Joy

Industralizare in detrimentul spatiului verde (apropo, suntem pe ultimul loc in Europa la spatiu verde pe cap de locuitor)

Mac mac

O papadie si un ciuf de papadie

Si acum intram in seria de poze "mai altfel" pentru Gradina Botanica.
Pentru inceput, locul actiunii:
Si ce era inauntru
o scara prelucrata in 3 moduri (greu sa ma decid care era mai ok, poate ma ajutati voi):

"Sieg Heil"

Pieces of history:

Cam atat pentru acum. Enjoy si dati cu comentatul, va rog :).

Raliul Hunedoarei 09-10.05.08 - Deva, Hunedoara - Ziua 2

2008-05-18T10:39:00.023+03:00

Back, cu a doua zi de raliu din Deva si Hunedoara. Ziua de 10 mai a avut 9 probe speciale si o superspeciala cea din Hunedoara.
Trezit cu noaptea in cap, alaturi de tovarasul meu de suferinta, Remus, ne-am urcat in Matizul acestuia si da-i si lupta pana la prima speciala a zilei, cea de pe Almas. Am ajuns cam cu o ora mai devreme de start, ca se inchidea traseul si am inceput sa tropaim marunt de frig prin iarba umeda. Noroc cu Remus, care nu s-a indurat sa ma vada cum mor de hipotermie si mi-a cedat generos din cafeaua sa calda (foarte buna mierea din floarea soarelui, Remus)
Din punctul meu de vedere, trezirea matinala a meritat. Mai jos cateva cadre de pe speciala si de pe superspeciala din Deva:

Un "confrate" de suferinta de la Freelancer (cred ca si-a suparat rau de tot sefii de l-au pus sa care tunul ala in spate). In timp ce Remus si cu mine ne tot intrebam unde sa stam mai bine pe marginea drumului sa prindem niste cadre mai bune (aveam amandoi 70-200), colegul cu tunul s-a dus bine mersi pe dealul alaturat, in siguranta, si-a pus obectul in pamant si s-a pus pe asteptat. Rezultatele lui cred ca le puteti vedea aici

Catalin Cismaru si al sau Evo pe Almas

Csongor Szabo

Daniel Onoriu, in aer, pe Almas (din pacate la saritoarea unde am stat, cadrele spectaculoase s-au putut trage in prima zi, cand pilotii uitau de ea)

Esti in aer...

Horatiu Cristea decoland...

... si aterizand (buna masina MKII-ul asta)

Mihai Leu si el in aer pe Almas

Ovidiu Tatu aterizand dupa salt

Titi Aur, inca mai stie

Vali Porcisteanu decoland...

... si aterizand (e bine cand numarul decolarilor coincide cu cel al aterizarilor, nu?)

Inca o serie decolare, aterizare, de data aceasta Thomas Abraham

Heike Meier pe superspeciala din Hunedoara

Razvan Hulea tot la Hunedoara

Si pozele promise cu masina lui Bogdan Marisca, dupa "remodelare":

Acestea fiind zise, am terminat cu raliul Devei si Hunedoarei. Cu masinile de raliu ne reintalnim in iunie la Cluj, pana atunci sper sa mai apara si alte subiecte pe acest blog.

Raliul Hunedoarei 09-10.05.08 - Deva, Hunedoara

2008-05-14T22:40:00.018+03:00

As promised, revin cu imagini si detalii de la cea de-a 3-a etapa a Campionatului National de Raliuri al Romaniei, desfasurata sub numele de Raliul Hunedoarei LUKOIL, intre 9 si 10 mai la Hunedoara si Deva.
Raliul a avut 15 probe speciale din care 2 superspeciale (pentru cei nefamiliarizati cu raliul, aceste superspeciale sunt niste probe scurte, mai mult comerciale si de show). Superspeciala de vineri s-a desfasurat in Deva in fata magazinului Ulpia, iar cea de sambata, in Hunedoara in fata hotelului Rusca.
Probele speciale s-au desfasurat intr-un decor foarte frumos, din care as aminti Cincisul a carui poveste interesanta o puteti citi aici
Etapa a fost castigata pentru a 3-a oara consecutiv de catre finlandezul Jarko Miettinen, care a beneficiat si de abandonurile celor 2 principali urmaritori ai sai, Claudiu David (favoritul meu) – abandon cauzat de cutia de viteze si Bogdan Marisca, care a sarit iarasi afara (dupa glumele celor implicati in raliu, se pare ca Bogdan inca nu s-a decis asupra formei aerodinamice a masinii sale si tot incearca sa o remodeleze. Voi posta in cea de-a doua parte a seriei dedicata acestui eveniment si o poza cu masina cum arata dupa “remodelare”). Miettinen a fost urmat la general de catre brasovenii Dan Girtofan si Manu Mihalache.
La general, finlandezul s-a instalat confortabil pe primul loc, dupa cele 3 victorii concludente, urmat de Dan Girtofan si de Marco Tempesta
De remarcat este ca primele 3 etape din acest an au fost pe asfalt, si finlandezul e tare pe macadam. Clujul din iunie e tot pe asfalt, si apoi urmeaza 4 etape de macadam, asa ca se pare ca titlul e cam acontat anul acesta. Dar vom trai si vom vedea.
Cam multe vorbe si cam putine foto. Asa ca....

Claudiu David la start in prima zi

Victor Ponta alaturi de colegii sai din Cupa Logan (foarte tare o prietena de-a mea careia i-am aratat poza, si care imi scria pe mess: auzi, ce seamana ala din stanga cu Ponta :))

Csongor Szabo pe speciala de la Cincis

Cristian Enache pe Cincis

Horatiu Cristea si al sau Ford Escort MK2 (nu va luati dupa cum arata, a fost una dintre cele mai spectaculoase masinute din raliu in opinia mea)

Mihai Leu (cred ca alerga spre fotoliul de primar al Hunedoarei)

Ovidiu Tatu si al sau Clio pe serpentinele Cincisului

Sorin Badea si Sorin Itu in superspeciala din Deva

Dimitris Vergitsis in aceeasi superspeciala

Citroenul lui Bogdan Stanoiev si al lui Danut Hatigan s-a oprit la start si nu a mai vrut sa porneasca, drept urmare cei 2 au trecut la impins, primind aplauzele numerosilor spectatori pentru ambitia lor (a doua zi, pe superspeciala din Hunedoara au fost printre cei mai spectaculosi)

Si ceea ce era sa fie ultima mea poza :) Tommy Abraham pe Cincis, incercand sa redreseze masina scapata de sub control care se indrepta spre un pozar nevinovat asezat pe interiorul curbei (that would be me)

Cam atat din prima zi de raliu. Urmeaza cat de curand imagini din ziua 2.

CERF 2008

2008-05-13T09:07:00.020+03:00

In perioada 07-11 mai, s-a desfasurat a 17-a editie a CERF. Locul traditional de desfasurare: Romexpo, pavilioanele 13, 14, 15, 16, 17, organizator: Expotek. Editia de anul acesta a fost una destul de slabuta ca si participare, in opinia mea, singurele standuri care s-au facut remarcate au fost cele ale Vodafone si Romtelecom.
Am fost, am pozat, rezultatele mai jos.

Panasonic avea o oferta variata de.... plasme, la ce va gandeati voi, dragii mosului?

Domnisoara frumoasa si nevinovata (cel putin dupa privire) era de la LG parca, dar nu bag mana in foc (oricum astea sunt detalii nesemnificative, nu?).

Si acum vom intra in zona Vodafone, al caror stand mi-a placut destul de mult. Aveau de toate pe acolo: simulator de F1, un joc de fotbal care avea terenul proiectat pe podea si care era foarte haios, un simulator de dans (aveai o plasma in fata care iti arata miscarile si tu trebuia sa calci pe o perna interactiva cu sageti, in ritmul celor aratate pe plasma), o zona de business, muzica si fete frumoase. Au fost si Hagi la stand, joi, si pilotul de raliuri Claudiu David, duminica.
Destule litere, sa lasam si imaginile sa graiasca.

O vedere cat de cat de ansamblu a standului.

Claudiu David langa simulatorul de F1

Si, pentru ca nu se putea fara, cateva poze cu frumusetile standului Vodafone, cu mentiunea ca nu sunt toate, sa nu se simta nedreptatite, le rog :)

Blonda, creata, ochi albastri, ce sa mai, visul oricarui barbat, nu?

Did you say nice?

Now you see me, now you don't.

S-a lasat foarte foarte greu pozata, zicea ca e obosita si nu e fotogenica in momentele alea. Eu zic ca se insela, nu?

La dublu.

Who? Me?

Acestea fiind zise incheiem transmisia de la CERF 2008. Cortina, exit stage right.

Raliul Banatului 11-12.04.08 - Resita - Partea a doua

2008-04-26T20:32:00.001+03:00

In sfarsit am reusit sa termin de prelucrat ce am scos din camera in cele doua zile ale raliului Resitei. Zona extrem de frumoasa, subiectul cu un potential de pozat ridicat... Ce a iesit puteti vedea in prima parte si mai jos. 400d-ul meu si cu mine inca ne adaptam unul cu celalalt, asa ca pe viitor sper sa apara cadre din ce in ce mai bune.

Pentru inceput 2 masinute "oranj":

Alexandru Filip

si Alin Iacomi

Ciprian Savu

Si daca tot a fost oranj... Iata si concurenta...

Claudiu David, increzator in fortele sale (din pacate, o defectiune tehnica la motor l-a obligat sa abandoneze in ziua a doua)

Daniel Ungur (locul 9)

Sexy back (masina lui Dan Gartofan)

(un hibrid japonezo-roman)

Face bine cu ochiul, nu?

It's what makes them stop - Brembo

Love. It's what makes a Subaru, a Subaru

Mihai Leu inainte...

... Si in timpul cursei (si el a abandonat) - aici incerca sa nimereasca spectatorul ala (stati linistiti, l-a ratat)

Bogdan Marisca (alt abandon)

Horatiu Savu (ei bine da, ati ghicit, abandon si el)

Sorin Badea. He he, teapa, el nu a abandonat. A iesit pe 10.

La Tempesta - locul 2

Vali Porcisteanu (locul 6)

Victor Baldescu...

...in goana spre locul 15

Victor Dimitriu pe un drum cu prioritate

Si in final, castigatorul primelor 2 etape din acest an si liderul la general, finlandezul Jarkko Miettinen.

Cateva poze care prezinta raliul mai altfel....

Sus in deal... e-o casa...

... si din ea ies vagoneti...

... sau, versiunea alternativa: si in ea e-un vagonet.

Bine ati venit la Resita. Intrati pe picioarele voastre, noi am adus salvarea, ca nu se stie cum iesiti.

Au fost 2 zile de raliu extrem de obositoare pentru toti cei implicati, asa ca la sfarsit ne permitem si un pui de somn:

Noapte frumoasa si plina de lumina. Cu raliul ne vom revedea la inceput de mai la Hunedoara. Pana atunci va doresc tuturora un Paste Fericit si Lumina in case.

Meditatie in rosu

2008-04-14T14:52:00.001+03:00

Raliul Banatului 11-12.04.08 - Resita

2008-04-13T22:47:00.001+03:00

Am avut sansa sa ajung la raliul Banatului desfasurat la sfarsitul acestei saptamani la Resita. O experienta foarte interesanta pe care v-o recomand calduros daca aveti ocazia. Am profitat de ocazie si am facut si cateva foto, pe care le postez mai jos.